Soții acuzați că și-au violat nepoata de nouă ani au fost condamnați la câte 16 ani de închisoare

Soții acuzați că și-au violat nepoata de nouă ani au fost condamnați la câte 16 ani de închisoare
Publicat: 14/05/2012, 15:08
Actualizat: 14/05/2012, 16:12

Un bărbat și o femeie din Vâlcea, soț și soție, acuzați că și-au violat nepoata în vârstă de nouă ani, după ce timp de câteva zile mătușa fetei a dormit cu acesta, vizionând filme porno, au fost condamnați la câte 16 ani de închisoare de magistrații Curții de Apel Pitești.

Inițial, magistrații Tribunalului Vâlcea i-au condamnat pe Adrian Rusu de 33 de ani și pe soția lui, Adriana Maria Rusu, de 31 ani la câte 16 ani de închisoare și la plata în solidar a 200.000 de lei către copilă, avocații celor doi făcânt însă recurs.

Ulterior, judecătorii Curții de Apel Pitești au menținut însă sentința, care a rămas definitivă și irevocabilă.

În timpul desfășurării anchetei, Adriana Rusu a fost liberă, întrucât era gravidă, iar după ce a născut a fost decăzută din drepturile părintești.

Bărbatul, din comuna vâlceană Bogdănești, a fost arestat preventiv în 22 iulie 2011, iar soția acestuia, care era însărcinată în opt luni, a fost cercetată în libertate, fiind acuzați de viol și corupere de minori după ce și-au abuzat sexual nepoata în vârstă de nouă ani.

În urma cercetărilor s-a stabilit că incidentul a avut loc la începutul lunii iulie 2011, când mătușa fetiței, Adriana Rusu, a violat-o pe aceasta, după ce timp de câteva zile femeia a dormit cu copila noaptea, vizionând împreună filme porno. Ulterior, soțul femeii, Adrian Rusu, plecat la muncă în Austria, a revenit acasă și a violat-o și el pe fetiță, în timp ce a întreținut relații sexuale și cu soția sa, gravidă în luna a opta. Femeia a susținut că a fost obligată de către soțul său să o violeze pe fetiță și că nu voia să i se destrame căsnicia.

Cei doi au fost trimiși în judecată de procurorii vâlceni în august 2011.

De asemenea, magistrații Curții de Apel Pitești au condamnat tot la 16 ani de închisoare un bărbat de 42 de ani, din localitatea vâlceană Lăcusteni, acuzat că în perioada noiembrie 2010 – nombrie 2011 a întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu fiica sa, în vârstă de 13 ani.

Totodată,el a fost obligat la plata a 50.000 de lei daune morale către fiica lui

Cele trei persoane au fost încarcerate, urmând să execute pedeapsa la Penitenciarul Colibași.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fată din București și-a dat părinții în judecată pentru bani. Vrea să fie întreținută...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Incendii de proporții pe insula Thassos, destinația preferată a românilor. Ce trebuie să faceți dacă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
România, cea mai nouă forță a Europei. Alianța care ne pune pe harta lumii. S-a...
Cultura care îi umple de bani pe români. Se poate face o avere frumoasă
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Totul despre începutul relației dintre Tavi Clonda și Gabriela Cristea: "Nu aveam niciun plan de...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Danny Masterson, de la Hollywood la închisoare
×